Kosovo.nu

Ultimul cantec al mierlei
 

Cronologia unui veac
de neliniste

1881
• recucerirea teritoriilor otomane

1909-1912
• miscarea de eliberare albaneza reuseste sa controleze in totalitate Kosovo si sa puna stapanire pe Skopje. La 28 noiembrie, la Vlore, albanezii isi proclama independenta.

1913
• statul albanez este recunoscut, dar jumatate din teritoriile sale raman in afara granitelor

1918
• Serbia reintra in posesia Kosovo. Prin Tratatul de la Saint-Germain sunt delimitate granitele Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor.

1931
• se ratifica colonizarea slava in Kosovo, practicata intre cele doua razboaie mondiale

1945
• in Kosovo este instituita administratia militarizata

1944-1950
• zeci de mii de albanezi se refugiaza in Kosovo de frica regimului de la Tirana

1955-1956
• valuri de teroare antialbaneza se concretizeaza prin deportarea in Turcia a mii de albanezi musulmani

1968
• au loc manifestatii de masa prin care se cere prima autoguvernare a provinciei

1974
• doua articole ale Constitutiei iugoslave fac din Kosovo o provincie autonoma a Iugoslaviei

1981
• la Pristina au loc manifestatii in favoarea unei Republici Kosovo. Se instituie temporar legea martiala

1989
• presedintia declara stare de urgenta in Kosovo si trimite forte de interventie antirebeliune. Constitutia este amendata si autonomia provinciei abolita
• la adoptarea masurii se declanseaza confruntari violente in urma carora sunt omorati 20 de oameni

1990
• ianuarie - ciocniri violente intre politie si demonstrantii albanezi
• februarie - Iugoslavia trimite trupe, blindate, elicoptere, avioane de lupta si 2 000 de politisti in Kosovo. Se anunta ca pana la sfarsitul lunii au fost ucisi 20 de albanezi. Este instituita starea de asediu.
• iulie - parlamentarii etniei albaneze declara independenta provinciei. Serbia dizolva parlamentul de la Pristina.

1991
• incepe razboiul din Bosnia
• Parlamentul Albaniei recunoaste independenta Republicii Kosovo

1992
• mai - scriitorul Ibrahim Rugova este ales presedintele republicii autoproclamate in urma unui scrutin care sfideaza autoritatile de la Belgrad
• octombrie - pentru prima data in ultimii trei ani liderii etnicilor sarbi si albanezi se intalnesc pentru convorbiri de pace

1993
• politia sarba aresteaza aproximativ 30 de etnici albanezi acuzati de pregatirea unei rebeliuni armate.

1995
• iulie - un tribunal sarb condamna 68 de albanezi la opt ani de inchisoare pentru tentativa de a crea o forta de politie paralela in Kosovo
• august - autoritatile sarbe populeaza Kosovo cu cateva sute de refugiati sarbi, atragand protestele liderilor albanezi

1996
• Serbia semneaza o intelegere cu liderii albanezi pentru intoarcerea studentilor albanezi la invatamantul de stat, dupa un boicot de sase ani al scolilor si facultatilor
• Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) iese la rampa, revendicand o serie de atacuri cu bombe

1997
• ianuarie - rectorul sarb al Universitatii din Pristina este grav ranit de explozia unei masini-capcana
• septembrie - oameni inarmati insceneaza atacuri nocturne asupra unor posturi de politie din zece orase si sate kosovare. Creste numarul actiunilor de gherila si continua ciocnirile dintre politie si demonstranti

1998
• februarie-martie - se anunta ca zeci de oameni au fost ucisi in urma unei operatiuni a politiei sarbe impotriva separatistilor albanezi din regiunea Drenica
• Ibrahim Rugova nu tine cont de invitatia la dialog a Occidentului si cere independenta totala pentru Kosovo
• albanezii voteaza pentru un presedinte si un parlament nerecunoscuti de Belgrad
• aprilie - intr-un referendum, 95 % din sarbi se declara impotriva unei interventii internationale in Kosovo
• grupul de contact pentru fosta Iugoslavie voteaza, cu exceptia Rusiei, pentru noi sanctiuni asupra Iugoslaviei
• mai - trimisul american Richard Holbrooke mediaza un dialog intre Rugova si Milosevici pentru gasirea unei solutii diplomatice in Kosovo
• iunie - secretarul general al ONU, Kofi Annan, avertizeaza NATO ca are nevoie de mandatul Consiliului de Securitate pentru o interventie in Kosovo
• iulie - Franta si Marea Britanie schiteaza un proiect de rezolutie care vizeaza incetarea focului in zona de conflict
• Consiliul de Securitate ONU voteaza in favoarea unei rezolutii care sa opreasca focul si avertizeaza Belgradul cu „masuri aditionale" daca nu se supune acesteia. NATO face primii pasi in vederea unei interventii militare

1999
• ianuarie - trupurile a 40 de albanezi sunt descoperite in localitatea Racak din sudul provinciei. Se emite ipoteza unei executii in masa
• februarie-martie - ultimele tentative de negocieri, esuate, la Rambouillet (Paris)
• 24 martie - NATO incepe bombardamentul aerian asupra intregii Iugoslavii

Ajungi infinit mai usor la Paris decat la Pristina. De altfel, o calatorie de documentare in Kosovo n-ar avea nici un rost. De acolo ai pleca total nedumerit. Te vor napadi neintelegerile: a cui e Tara Mierlelor, cine sunt sarbii, cine albanezii si de ce se omoara intre ei. Intreaga provincie iugoslava Kosovo iti apare ca o entitate dualista: cu doua variante de istorie, cultura, traditii, religii.

       Legenda spune ca Dumnezeu a aruncat aici tot balastul ramas dupa facerea lumii. Cele peste 1 200 de insulite de pe toata coasta estica a Adriaticii ar putea sta marturie. Iugoslavia, „tara slavilor de sud", este un produs al haosului geografic si istoric din Balcanii de dupa primul razboi mondial. Invingatorii de atunci au remodelat in totalitate harta regiunii, incercand sa imbine cu de-a sila piese de puzzle incompatibile. S-a format un cocteil exploziv, ale carui ingrediente purtau germenii propriei disparitii: opt popoare care vorbesc cel putin cinci limbi, folosesc doua tipuri de alfabet si au trei religii diferite. Intr-un sfarsit, piesele puzzle-ului, deformate prin asamblarea fortata, s-au dezmembrat din configuratia lor nefireasca, lasand in dezechilibru opt milioane de sarbi, 4,5 milioane de croati, doua milioane de sloveni, doua milioane de macedoneni, alte doua de bosniaci musulmani si 600 000 de muntenegreni, turci, tigani, romani, ruteni, slovaci, cehi, italieni, germani. Dar mai ales doua milioane de albanezi.

       Geografia

       Pe harta, Kosovo este un romb deformat. Varful dinspre sud este alungit peste granita albano-macedoneana si pare tintuit de piscul Korab (inalt de 2 700 de metri) al muntelui Mal Korab din Albania. Unul dintre cele mai sarace tinuturi ale Europei are totusi in subsol depozite de plumb, zinc si lignit, iar la suprafata cresc culturi de porumb, grau, orz, cartofi si tutun. Cand spui Kosovo, te referi de fapt la doua regiuni situate la sud de Serbia. Kosovo si Metohia, doua depresiuni largi, separate de un sir de dealuri, dar incadrate de lanturi muntoase de peste 2 000 de metri, care le separa de Muntenegru, Albania si Macedonia. Provincia are 10 800 de kilometri patrati, cam tot atat cat masoara judetele Harghita si Covasna din Transilvania noastra.

       Teritoriul

       Rar se intalneste in istoria popoarelor o inclestare atat de indaratnica precum cea care a insotit convietuirea sarbilor si albanezilor din Balcani. O revendicare a intaietatii, a proprietatii asupra istoriei, culturii, pana si a geografiei unui petic de pamant mult mai mic decat oricare alta tara din regiune. O inclestare oarba pentru doua teluri devenite sacre: o Albanie mare si o Serbie mare.
       In lupta sarbo-albaneza, doua mituri fundamentale au iesit la rampa pentru a se infrunta. Al sarbilor a renascut in cautarea unei noi epoci de aur care „ruginise" in perioada titoista. Celalalt a fost construit de albanezi din negura istoriei de unde si-au adus in actualitate stramosii iliri, primii stapani ai teritoriului.
       Pentru sarbi, Kosovo este un mare Ierusalim. Pentru albanezi, el poate sa devina o Mecca. Slavii sunt convinsi ca numele provinciei este de origine sarba. A fost auzit pentru prima oara prin secolul al XII-lea, cand localnicii au botezat asa tinutul mierlelor. Kos - mierla. De altfel, Europa slava a avut o oarecare sensibilitate pentru micutele pasari cantatoare: locuri ale mierlei se gasesc in Bulgaria, Belarus, Rusia... Moscova insasi are in preajma ei doua orasele Kosovo. Despre Metohia se spune ca este cea mai mare „vale" din Iugoslavia, teritoriu presarat in evul mediu cu manastiri ortodoxe. Metoh - tinut monahal. Majoritatea numelor geografice din Kosovo si Metohia au pentru sarbi aceeasi origine slava si justifica prezenta lor in regiune.
       Albanezii contraataca, sustinand ca teritoriul de la est de Adriatica, care cuprindea sudul Dunarii, Muntenegru, o parte a Macedoniei si regiunea Kosovo, a fost al ilirilor. In antichitate, tinutul s-ar fi numit Dardania. In albaneza, dardhë inseamna para. Tinutul Perelor, locuit de dardani, populatie ilira, precursori ai majoritatii albanofone din provincia Kosovo.

       Istoria

       Razboiul contradictiilor istorice nu putea sa ocoleasca momentul 1389: lupta de pe Campia Mierlei. Miturile slave ce au urmat bataliei au transformat tinutul in leaganul identitatii sarbilor, muntenegrenilor si bosniacilor: „Atunci sultanul Murad a strans puhoi de armata, l-a luat de-a dreapta sa pe fiul sau Baiazid, dar nu s-a lasat peste Kosovo pana nu i-a trimis printului Lazar o scrisoare: O, Lazar, stapan peste Serbia! N-a fost niciodata si nu va fi un singur pamant cu doi stapani, un singur popor cu doi suzerani. Daca vrei sa nu fie razboi, da-mi cheile cetatilor tale si tributul pe sapte ani. De nu, vino pe campia din Kosovo si armele vor hotari. Atunci, Lazar si-a ridicat chipul inlacrimat si a vazut pe cer un soim cenusiu venind dinspre Ierusalim. Era Sf. Ilie cu vorba de la Dumnezeu: O, Lazar, print de sange, ce imperiu alegi?" O sumedenie de astfel de legende au umblat prin Kosovo pana la pieirea Imperiului Otoman. Albanezii le darama pe toate, invocand fapte regasite si in cartile de istorie ale romanilor: prezenta in armatele printului sarb a militarilor albanezi, unguri sau a valahilor condusi de Mircea cel Batran. Insusi soldatul care l-a ucis pe Murad ar fi fost un albanez: Milos Kopiliqi, dupa cum sustin stramosii ilirilor, reclamand masluirea istoriei.
       Convertiti la islamism si incorporati multa vreme in armata otomana, albanezii au fost transformati intr-un fel de kurzi ai Europei. Dupa ei, responsabil pentru aceasta eticheta este Bismarck, cu memorabilelele sale rostiri: „Nu exista o natiune albaneza (...) Albania nu este altceva decat un concept geografic".

       Credinta

       Ca o ironie a sortii, provincia dorita si de Roma, si de Constantinopole a cazut in mainile lui Allah. Urmele istoricei dispute religioase s-au conservat cel mai bine in randurile albanezilor kosovari: doua treimi sunt musulmani, aproape un sfert ortodocsi si abia restul supusi ai Papei de la Roma.
       Cu exceptia Turciei, ex-Iugoslavia a avut cea mai numeroasa comunitate islamica din Europa: patru milioane de musulmani - bosniaci, albanezi si turci. Despre ciudatenia religioasa numita islamism balcanic intelectualii albanezi cred ca „este un accident al istoriei". In replica, liderii musulmani opteaza pentru „o parte constitutiva a identitatii albaneze". Un mister pastrat pana in zilele noastre. Istorici, sociologi si etnologi au insirat explicatii ale convertirii in masa a albanezilor. Ca sa scape de impozitele grele ale Portii si stimulati de avantaje economice si sociale, islamismul ar fi putut deveni o moneda de schimb acceptabila. Sub Imperiul Otoman albanezii au fost ieniceri si chiar mari viziri. La fel de posibil este si un asa-zis prilej de revansare a albanezilor „segregati social" de feudalismul sarb preotoman. Mult mai tarziu insa, spre nenorocul lor, predispozitia convertirii la o alta religie i-a oferit lui Enver Hodja pretextul de a institui statul ateu albanez.
       De partea cealalta, credinta s-a transformat intr-un semn al identitatii doar in ultimii zece ani. Sarbii si-au „dezgropat" cele o mie de biserici si manastiri din tinutul Metohiei si „defileaza" cu ele in frunte cu patriarhul.

       Traditiile

       Un paradox: cultura albaneza nu s-a conservat decat in Iugoslavia, din cauza limitarilor excesive ale libertatii de expresie impuse de regimul stalinist de la Tirana. Din nou o ironie: tot Iugoslavia, mai precis Kosovo, a ramas si singurul loc in care traditiile albaneze s-au pastrat. De secole, taranii au trait in aceleasi comunitati numeroase formate din 70-100 de membri si conduse de un patriarh. Cu timpul, traditia s-a erodat, dar, la inceputul anilor 90, in satele kosovare existau inca albanezi care continuau sa practice poligamia, sa-si aranjeze casatoriile sau sa-si izoleze in casa femeile, fara sa le permita accesul la educatie.

       Cultura

       Cartierul vechi al Pristinei seamana mult cu satele noastre transilvane. Case mari cubice, cu acoperisuri inalte, majoritatea din tigla, coboara si se ingramadesc sub poalele blande ale dealurilor. Doar minaretele moscheilor iti atrag atentia ca te afli si pe pamant musulman.
       Nici sarbii si nici albanezii nu aduc a salbatici. Efectul civilizatiei europene li se citeste pe figuri si in preocupari. Dar si aici totul se imparte in doua. De-o parte, 150 000 de albanezi, de cealalta - de trei ori mai putini sarbi. Intre cele doua comunitati nu exista nici un contact. Ruptura pare atat de evidenta, incat in toata provincia n-ai avea sansa sa descoperi vreun Romeo sau vreo Julieta. Oamenii de teatru conchid cinici: „Aici exista drama albaneza si drama sarba".

       Oamenii

       Abia intrati in veacul al XX-lea, albanezii s-au plans ca soarta le-a fost pecetluita. Ei acuza ca la refuzul integrarii politice si culturale in regatul iugoslav li s-a raspuns cu interzicerea invatamantului in limba materna si colonizarea provinciei cu tarani sarbi si muntenegreni. Din regat ei au nimerit in statul socialist federal. Zvonistica a functionat cu succes in perioada post-titoista. Informatiile despre convietuirea sarbo-albaneza oscilau intre uciderea pacientilor sarbi de catre vraci albanezi si sterilizarea urmasilor ilirilor de catre medicii sarbi sub pretextul vaccinarii.
       Mai mult de jumatate din albanezi traiesc in afara granitelor tarii de bastina: in Italia, Grecia, Turcia, SUA. Cei mai multi au ajuns in Iugoslavia si fostele sale republici. Potrivit estimarilor autoritatilor statului socialist federal, la inceputul anilor 80, o zecime din locuitorii tarii erau de origine albaneza. Trei sferturi traiau in Kosovo. Statisticile vremii conturau un portret demografic cel putin ciudat al comunitatii: cea mai ridicata rata a natalitatii din Europa, cea mai spectaculoasa descrestere a ratei mortalitatii, cea mai ridicata mortalitate infantila, dar un nefiresc de mare numar de tineri!
       Pana nu de mult, in satele kosovare, confruntarea sarbo-albaneza a fost doar ideologica. Un milion si jumatate de albanezi si-au suduit „compatriotii" slavi si i-au blestemat pe cei vinovati de configuratia etnica nefasta pentru intreg vestul balcanic: „Europa este foarte departe de noi! Iar noi, taranii albanezi din Kosovo, traim aici ca in evul mediu!". „Sarbii isi construiesc uzine doar pentru ei. Pe noi ne lasa in epoca medievala". „Cine a pus Kosovo la sud de Serbia, sa se-aleaga prafu’ de el!"
       De partea cealalta, aproape un sfert de milion de sarbi cauta sa compenseze dezechilibrul numeric prin etalari violente ale nationalismului indus de la centru: „Te iubim ca pe Iisus Christos, chiar daca esti comunist, Slobo!". „In aceasta regiune este de preferat sa fii inarmat. Eu am un kalasnikov".
       Slavii vad o amenintare in obiceiurile arhaice ale concetatenilor albanezi, care, spun ei, mentin toata provincia intr-un anacronism perfect. „Ei traiesc ca in secolul al XIX-lea".
       Apoi, se plang ca sunt prea multi: „Natalitatea in randurile lor este mult mai mare". Dupa ultimul razboi mondial, contributia sarbeasca la proliferarea populatiei din provincie a scazut de doua ori, in timp ce pe albanezi sporul natural si imigrarea din patria-mama i-au facut majoritari. Dar si saraci, pentru ca exodul sarbesc de dupa razboi - responsabil de marirea decalajului demografic - a redus interesul Belgradului pentru Kosovo, coborandu-l la rangul de cea mai saraca regiune a Europei. Provincia nu a urmat deci declinul demografic ce a bantuit in ultimii zece ani intreg sud-estul european. Dimpotriva. Explozia de etnici albanezi a creat in Kosovo un paradox demografic: intre 1950 si 1983 kosovarii albanezi s-au inmultit de peste doua ori, populand de departe cel mai aglomerat spatiu ex-iugoslav. Alta samanta de scandal: „Strategia albanezilor musulmani este sa aiba cat mai multi copii, fiecare in parte un viitor combatant. Mareea verde a islamului ne invadeaza!"

       Prezentul

       Mai intai a fost razboiul nervilor. Combatantii se sagetau muti pe sub sprancene, controlandu-si ura aflata dintotdeauna intre ei. „Va fi la fel ca in Bosnia". Exista paine albaneza si paine sarbeasca, realitate albaneza si realitate sarba. Adevarurile imbracau haina etnica. Psihoza a ajuns pana la cautarea in carul cu fan a oricarei dovezi care se putea constitui intr-un rechizitoriu impotriva inamicului.
       Armele asteptau pregatite. De-o parte UCK (Ushtria Clirimtare E Kosoves), armata de eliberare alimentata in special de la Tirana, de cealalta armata, politia si fortele paramilitare sarbe. Au inceput sa traga la inceputul lui 1988. Campia Mierlei, locul batut de copitele cailor medievali, era acum ravasita de senile, iar pasarile tinutului alungate de vajaitul avioanelor. Apoi a venit randul NATO.

       Viitorul

       La ora cand se vor citi aceste randuri, este posibil ca nimic din ceea ce s-a scris sa nu mai fie de actualitate. Kosovo se goleste fulgerator. De istorie, de oameni, de credinta. Nici geografia nu este sigur ca va ramane aceeasi. Sa fi venit vremea ca Tinutul Mierlelor sa scape de metamorfoze nesfarsite si sa capete forma pe care si-o cauta de sute de ani?